De fiecare dată când reflectăm despre noi înșine suntem tentați să ne analizăm; reflexia ca și analiză.
Dar să ne întrebăm de câte ori suntem obiectivi în ceea ce ne privește, de câte ori analiza pe care o facem asupra noastră corespunde într-adevăr ființei noastre. De puține ori.
Intrucât noi ne analizăm , vrem sa ne înțelegem căutând să cuprindem doar personalitatea, “Eul” sau “Ego”-ul nostru.
In schimb, modul drept de a ne analiza pe noi înșine este acela de “ a ne percepe” ca Energie, acela cum să fim energetici, Energii care trebuie să împlinească un parcurs pământesc, ca să ajungă la Armonie.
Analiza noastră va fi atunci complet diferită, pentru că vom începe să o facem cu dragoste față de noi înșine, eliminând sentimente de vinovăție și manifestând delicatețe pentru noi ca Energii pe drumul lor. In modul nostru de a ne analiza foarte des suntem condiționați de cum ne văd alții, încercăm să ne înțelegem, să ne analizăm pentru satisfacție, să satisfacem pe alții, ca să fim acceptați de ei.
Dacă ne schimbăm punctul de vedere și ne analizăm ca Energie, celălalt va fi numai un mijloc pentru a ne înțelege mai bine; nu vom mai avea ca scop să ne facem acceptați de alții, ci pur și simplu vom utiliza celălalt mijloc ca un instrument pe care ni l-am atras pentru a putea ajunge la o Conștiință superioară.
Este un schimb de mentalitate.
E un punct de vedere diferit.
In ființa umană Conștiința de sine e ceva inevitabil, este o exigență, o necesitate de fond: trebuie și vrem să ne cunoaștem.
Modalitățile cu care această Conștiință vine transpusă în fapt sunt diverse.
Trebuie să privilegiem modalitatea care ne conduce la Cunoașterea de sine ca Energie, pe noi, ființe compuse din frecvențe, vibrații: trebuie să ne “percepem” mai mult decât ne înțelegem.
Când Mintea ne analizează comportamentul, Eu-l nostru, trebuie să ne ascultăm chiar și acel “fundal” de percepții, instincte, neplăceri sau certitudini pe care adesea le reprimăm pentru că analiza noastră ajunge să fie mult condiționată de acceptarea mai mult sau mai puțin de către ceilalți.
Chiar și când sunt sigur că sunt făcut așa, pot să mă conving de unul singur că nu sunt deoarece celălalt mă vrea în altă lume.
Cugetarea ce trebuie făcută trebuie să fie simplă: de ce am atras în Viața mea o persoană care mă vrea diversă față de ceea ce sunt? Poate pentru că prin acest stimul extern aș putea avea posibilitatea de a mă îmbunătăți.
Satisfăcând totuși o altă voință decât a mea, ating Seninătatea, Armonia?
Sau sunt într-o stare de tensiune continuă deoarece acest îndemn la schimbare prezintă pur și simplu o voință externă pe care nu sunt dispus s-o accept?
Cât pot să mai simulez? De cât timp am nevoie să mă conving că nu sunt cum sunt în realitate?
Acestea sunt cugetări importante, gânduri profunde ce trebuie făcute cu o Dragoste mare față de noi înșine.
Trebuie să ne punem gândurile în ordine, în Viața noastră, dându-ne priorități.
Primul lucru în absolut este să ne amintim că suntem Energii pe drumul lor, care au ca scop acela de a-și îmbunătăți propria frecvență până la atingerea Armoniei. Acesta este principiul de bază pe care să fondăm drumul nostru pământesc. Ca să atingem această Armonie este necesar ca toate vibrațiile care ne animează Energia să fie armonioase.
Când vorbesc de vibrații înțeleg tot ceea ce în mod normal se definește ca și caracteristică personală care are de-a face cu sentimentele.
Cînd vorbim de generozitate, altruism, avariție, egoism, lene, hiperactivitate, trebuie să ne gândim că nu vorbim despre altceva decât de vibrații care invadează ființa noastră, celulele noastre.
Când toate aceste caracteristici sunt armonioase înăuntrul nostru înseamnă că am atins scopul Vieții: Armonia.
Că suntem pe Pământ și de ce această Armonie nu e încă a noastră: suntem aici ca s-o ajungem și până ca aceasta să se întâmple, este necesar să clintim, să facem vizibile vibrațiile nearmonioase (cele pe care noi le numim “defecte”).
Defectele personalității noastre.
Câteodată suntem conștienți de asta și câteodată nu, dar Energia, știind că aceea e o vibrație nearmonioasă în noi, își va atrage persoanele și situațiile prin care vom putea atinge Armonia.
Si chiar prin stimulul extern dat de situații, noi vom fi constrânși să facem conturile cu defectele noastre-compromisuri.
Fiecare dintre noi ştie ca Viaţa ne propune si repropune mereu aceleaşi teme pentru că fiecare dintre noi este purtătorul uneia sau mai multor vibraţii compromiţătoare.
Scopul Vieţii este acela de a face ca aceste vibraţii să fie armonioase.
Celălalt este mijlocul pe care îl atragem în Viaţa noastră ca să reflecteze asupra noastră, nu asupra lui.
Să nu ne învinuim dacă nu atingem repede Armonia, să nu ne analizăm cu furie, cu sentimente de vină, cu supărare, pentru că toate acestea duc la blocarea Cunoaşterii de sine.
Incercăm să ne vrem binele, scuzându-ne mereu.
Ne gândim că avem dreptate, când, neavând dorinţa de a ne îmbunătăţi, amânăm pe mâine îmbunătăţirea noastră.
Nu e aşa: în acest mod nu ne vrem binele, ci pur şi simplu ne facem rău.
Când Viaţa ne semnalează o oarecare nepotrivire, un oarecare dezechilibru, când Viaţa pare ostilă pentru că se pare că totul cârmuieşte în sens contrar, este un moment binecuvântat, un moment de reflecţie şi acesta este momentul în care, în plină descurajare, în frică şi mai ales în panică, putem găsi calea de ieşire.
Dacă ne-am atras situaţii extreme este pentru că suntem în punctul precis al rezolvării acelei probleme.
Este aşa pentru că semnalele pe care Viaţa ni le-a dat mergând de-a lungul traseului nostru pământesc nu au fost înţelese până la sfârşit.
In momentul evenimentului extrem lucrează numai Liniştea, abandonul în mâinile Forţei divine şi marea Umilinţă.
Si numai de la această Linişte şi din Umilinţă se naşte soluţia sau, mai bine spus, că se evidenţiază, din cât a stat mereu aici, dar noi-prea prinşi de noi înşine, de prejudecăţi, de aşteptări- n-am mai văzut-o niciodată sau totuşi văzută dar niciodată acceptată.
Viaţa e grandioasă, este impregnată de Iubire, şi această Iubire împinge fiecare celulă a creaţiei spre Armonie.
Să ne lăsăm transportaţi de această Iubire, de această Armonie, să n-o refuzăm chiar dacă strada pe care ne duce pentru moment este întunecată şi n-o cunoaştem încă; vom risca încetul cu încetul în timp ce noi avansăm ţinuţi de mână, protejaţi, înfăşuraţi de Iubirea pe care Viaţa o are pentru noi.